Frumuseţea spaţiului interior

Sunt momente în care înţelegi mai mult. Despre tine.

Momente în care întrebările capătă răspunsuri, iar experienţele îşi dau pe faţă secretele. În spaţiul tău interior.

Acolo înţelegi că toate au un rost. Bucuria, suferinţa, aşteptările neîmplinite, spontaneitatea, curajul, frica, momentele de o frumuseţe perfectă, fericirea care-ţi taie răsuflarea şi-ţi aduce linişte, dorul şi tot ce ai cunoscut pe drumul până aici. Toate ţi-au adus înţelegeri care te-au ajutat să creşti; să realizezi că un timp de calitate nu înseamnă absenţa încercărilor, ci îmbrăţişarea lor cu aceeaşi seninătate cu care te deschizi când te îndrăgoseşti; cu încrederea că totul este aşa cum trebuie să fie.

Bucuria şi tristeţea îşi schimbă calitatea atunci când sunt trăite conştient.

Înţelegi că ambele sunt stări trecătoare, oricât de frumoase sunt. Şi chiar sunt. Dumnezeiesc de frumoase. Înţelegi că dincolo de orice experimentezi există ceva care rămâne. Tăcerea din tine. Spaţiul personal în care respiri şi te odihneşti. Nu ai cu adevărat un loc în care trebuie să te întorci sau să ajungi. Pentru că eşti deja unde trebuie să fii. În prezent. În sufletul tău.

Frumuseţea tăcerii interioare se reflectă în deschiderea şi receptivitatea cu care înveţi să simţi lumea. Ca şi când te naşti din nou cu toate simţurile pregătite să absoarbă. Motiv pentru care înţelegi că trebuie să-ţi protejezi spaţiul personal şi să-l îngrijeşti. Pentru că ceea ce eşti este şi ceea ce oferi. Dincolo de cuvinte şi fapte, frumuseţea lumii tale interioare este energia cu care îi atingi pe cei din jur,  iar tăcerea o resursă de transformare personală.

 

*Este disponibilă și cartea mea Atracția Succesului, dar am ajuns deja spre finalul stocului 🙂  Asigură-ți acum un exemplar comandând online aici (+10% reducere)

 

Licenţa Creative Commons
Frumuseţea spaţiului interior de Atractia Succesului este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

2 comentarii

  • Paul Cozma

    octombrie 03, 10 2014 07:03:19

    Cel mai frumos spațiu.

    • atractiasuccesului

      octombrie 03, 10 2014 07:24:46

      🙂

Lasă un comentariu