Lumea nu are nevoie să fie salvată, ci inspirată să-și descopere propriile resurse

Ceea ce învățăm să înțelegem și să iubim în noi înșine, învățăm să înțelegem și să iubim și în ceilalți. Cum altfel? Dacă ești dur cu tine însuți, te critici pentru slăbiciunile și limitele pe care le observi în tine, cum poți fi înțelegător cu un alt om? De unde resurse?

Ce ne dăm nouă înșine este ce oferim și celor din jur. Să aștepți înțelegere și iubire de la cineva, fără ca tu însuți să le cultivi în interiorul tău pentru tine este o formă de dependență emoțională care aduce cu sine suferință și frustrări.

Unii oameni cred că a cultiva iubirea și grija față de propria persoană este egoist. Dar cine are ochi să vadă, poate observa că un om fericit, care radiază o stare de bine și energie pozitivă, inspiră și oamenii din jurul lui.

Un om fericit este o prezență binefăcătoare.

Un om fericit este cineva care conștientizează că fericirea lui depinde de el însuși. Astfel, îi eliberează pe ceilalți de responsabilitatea de a-l împlini, ceea ce înseamnă că învinovățirea și victimizarea nu-și mai au rostul.

Afecțiunea și iubirea cuiva care-ți spune: “Nu trebuie să faci X și Y ca să fiu împlinit. Fii tu însuți. Sunt fericit și te iubesc oricum!” sunt o binecuvântare și o motivație puternică să fii mai bun.  Fiecare dintre noi merităm iubirea asta. În primul rând de la noi înșine.

Lumea nu poate deveni mai bună făcându-i pe ceilalți dependenți emoțional sau cerându-le să se ridice la nivelul așteptărilor noastre, ci inspirându-i să producă ei înșiși schimbarea de care au nevoie  (ei, nu noi). Pentru că o lume fericită este compusă din oameni fericiți. Oameni cu un grad cât mai ridicat de sănătate emoțională. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru această muncă de creștere și dezvoltare personală. Iar asta se face în timp, de-a lungul acestei călătorii. Învățând din fiecare experiență.

Scopul nu este să fii perfect, ci să te iubești și să fii fericit. Și cu plusuri, și cu minusuri. Și cu putințe, și cu neputințe. Fericit prin ceea ce ești, ce gândești și ce faci. Să fii tu însuți, trăind conform adevărurilor și valorilor proprii.

Uneori, poți descoperi că și invers este valabil: învățând să înțelegi și să fii împăcat cu felul de a fi al unui om, începi să te iubești în același mod și pe tine. Se poate. Și deci tot la a te simți împlinit ajungi. În felul acesta, poți insufla și celor din jur o stare pozitivă, astfel încât în ei să se aprindă dorința de transformare interioară.

Oamenii nu au nevoie să fie salvați. Au nevoie să li se arate ce pot face cu resursele lor.

 

Licenţa Creative Commons
Lumea nu are nevoie să fie salvată, ci inspirată să-și descopere propriile resurse de Atractia Succesului este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Leave a Reply