Semnele fericirii

Cred că mulți oameni sunt fericiți, dar pur și simplu nu recunosc în ei semnele fericirii. Iar unora le este frică să spună ca sunt fericiți; cred că dacă o spun, vor fi “deocheați”. Își feresc bucuriile de ochii celor care ar putea tânji la ele, fără să înțeleagă faptul că nu pot fi deocheați și nici nu-și pot păstra fericirile ca pe niște bibelouri. Pentru că nu sunt.  Se sparg atașamentele, orgoliile, fricile, iluziile, așteptările, imaginea de sine, dar nu și sufletul. El ori crește și devine tot mai frumos și mai plin de iubire, ori se stinge treptat și se atrofiază. Asta depinde de ce faci tu ca să ai grijă de el.

Experiențele pe care le-am ales și cele care au venit spre mine m-au ajutat să înțeleg că fericirea nu e o carte bună care-ți pică dacă ai noroc.

A-ți da seama că ai capacitatea să faci să-ți fie bine, indiferent ce alegi să trăiești sau ce-ți aduce viața, este primul semn de recunoaștere a stării de fericire. De bine. În adevăratul sens al cuvântului.

Zâmbești sincer? Râzi cu poftă? Ai încredere în sufletul tău indiferent ce cred cei din jur și știi că ai în tine puterea de a te regenera după perioade dificile? Iubești muzica? Nu-ți bați capul cu politica, știrile de la ora cinci, viața vedetelor din România și nu-ți strici ziua din cauză că nu știu care echipă a pierdut meciul? Iei tot ce-i mai bun de la viață și te preocupi să crești cât mai frumos indiferent de vârsta pe care o ai? Iubești fiecare anotimp pentru frumusețea culorilor și unicitatea luminii?

Da, ești fericit și tocmai ți-ai dat seama. Cum alegi să simți asta depinde de tine.

 

Licenţa Creative Commons

Semnele fericirii de Atractia Succesului este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

3 comentarii

  • Anonim

    septembrie 08, 09 2014 05:08:27

    Sa-ti fie bine si frumos!

  • Anonim

    septembrie 07, 09 2014 07:35:38

    Poate ca tu cu lama asta translucida de catana alcatuita din vise, sperante, intamplari, teluri, iubiri, ai invatat sa-ti tai din viata parti de fericire.
    Poate ca tu alegi din tot ce se rastoarna in preajma ta doar ce nu se lipeste de lama bine forjata si frumos desenata.
    Asta nu te transforma intr-un mic samurai dar precizia si limpezimea …sunt incantatoare!
    Multumesc pentru toate…

    • atractiasuccesului

      septembrie 08, 09 2014 05:01:37

      Multumesc si eu pentru finetea observatiilor 🙂
      Realitatea in care ne invartim oricum este un fenomen subiectiv. Desi acelasi eveniment se intampla pentru doua persoane, ele il vor percepe diferit (una va vedea in el un ghinion, cealalta persoana o oportunitate). Life is what we make of it.
      Sa-ti fie bine si frumos 😉

Lasă un comentariu