Centrul intuiției: dincolo de gândirea rațională

“Intelectul este o funcție a capului, instinctul este o funcție a corpului, iar intuiția este o funcție a inimii. Iar dincolo de acestea trei este ființa, a cărei calitate este cea de martor.

Capul doar gândește. De aceea, nu ajunge niciodată la vreo concluzie. Funcția lui este verbală, lingvistică, logică, dar întrucât nu are rădăcini în realitate, mii de ani de gândire filozofică nu ne-au oferit nicio concluzie. Filozofia este cea mai mare exercițiu al inutilității. Intelectul se pricepe foarte bine la a născoci întrebări și apoi la a găsi răspunsuri. El poate crea munți de vorbe, sisteme de teorii, dar toate astea sunt vorbărie goală.

Corpul nu se poate baza pe intelect, deoarece corpul trebuie să trăiască.

De asta toate funcțiile corpului se află în mâinile instinctului – de exemplu, respirația, bătăile inimii, digestia, circulația sângelui. În cap au loc o mie și una de procese în care tu nu ai niciun rol. Și e bine că natura i-a dat corpului propria sa înțelepciune.

Astfel, dacă intelectul ar trebui să aibă grijă de corp, viața ar fi imposibilă.

Uneori s-ar putea să uiți să respiri – cel puțin, noaptea. Cum să ții minte să respiri în timp ce dormi? Natura a lăsat pe seama instinctului toate funcțiile de bază ale corpului, tot ce face ca viața să aibă sens – căci doar a exista, a surpraviețui nu are niciun sens. Din intuiție răsar arta, estetica, iubirea, prietenia. Creativitatea de toate tipurile este intuitivă.

Intelectul are utilitatea sa, dar din păcate a devenit stăpân peste toată ființa. Lucrul astă creează multe necazuri în lume. Intelectul este util, dar toate sistemele educaționale clasice sunt tehnici de a evita inima și a duce energia direct la cap. Inima poate crea dificultăți corpului, căci inima nu știe nimic despre logică. Inima funcționează dintr-un centru total diferit, iar acesta este intuiția.”

Osho – Intuiția

Leave a Reply