Despre îngeri

“Una dintre crizele inerente oricărui parcurs interior este pierderea încrederii, senzaţia că nu progresezi, că eşti abandonat, că lucrurile nu au sens, că te-ai adâncit într-o opţiune care nu duce nicăieri. Ţelul vizat devine nebulos, voinţa cedează. Efectul este posomorârea sufletului, tristeţea, demobilizarea. Este marea încercare a acediei, noaptea duhovnicească, moartea lăuntrică, viciul cel mai temut al nevoitorului.

În confruntarea cu această suferinţă cronică – rolul îngerului păzitor este capital. El reconfortează, atenuează răul, reinstituie tonusul vital. Ignaţiu de Loyola e de părere că datorăm îngerului toate momentele noastre de vigoare interioară, de încredere, de concentrare ofensivă, în vreme ce momentele de cădere interioară, descurajarea, colapsul energiilor sufleteşti sunt semne ale unei influenţe precumpănitoare dinspre puternicii acestei lumi.

Ar fi de precizat că acţiunea întăritoare a îngerului nu are aspectul unei intervenţii halucinatorii, nu produce trufaşe euforii. Nu gonflaţia interioară, nu suficienţa iresponsabilă sunt rezultatul terapiei îngereşti, ci tocmai pacea, echilibrul sufletesc, gândirea pozitivă. Sub impact angelic are loc o maturizare a conştiinţei şi o mobilizare eficace a resurselor.

Să observăm că discreţia angelică nu se dezminte nici de data aceasta. Îngerul vorbeşte celui atent, receptiv, deprins cu o anumită disciplină şi igienă mentală. Nu manipulează comportamentul clientului, diminuându-i libertatea, nu abuzează de autoritate, nu se răsteşte. Limbajul lui are mai degrabă morfologia adierii: e vântul care răcoreşte, boarea care oxigenează, aerul întremător al respiraţiei fireşti.”

Andrei Pleşu – Despre îngeri

Leave a Reply