Energia inimii

O inteligență umană sau dumnezeiască? Probabil amândouă la un loc.

„În centrul ființei tale se află spațiul sacrul al inimii. Este locul unde toate transformările au loc, unde toate amintirile vechi și tiparele de perturbare pot fi neutralizate. Când ești centrat în inimă, nu privești în afara ta pentru răspunsuri și nu urmezi voința altcuiva când decizi ceea ce este mai bine pentru tine.

Conectarea la energia inimii generează o cale cu suflet de unde poți răspunde mai degrabă cu compasiune la nevoile momentului decât să te bazezi pe credințele formate în trecut, pentru a face judecăți. Neutralitatea și echilibrul inimii îți permit să te deplasezi dincolo de prejudecăți pentru a vedea posibilitățile mai mari din fața ta.

Când ne îndrăgostim de o persoană, fiecare gând și acțiune o vedem din perspectiva inimii noastre și astfel experimentăm esența adevărată a acelui om.

Fără filtrele noastre de judecată și dualitate, vedem acea persoană așa cum este ea în realitate. Din păcate, în majoritatea dăților, lăsăm judecățile legate de bine și rău să se strecoare și pierdem din vedere potențialul cel mai înalt al acelei persoane. Când se întâmplă asta, nu mai recunoaștem măreția persoanei de care suntem îndrăgostiți. Nu mai putem auzi limbajul secret al inimii. Auzim doar informațiile și limbajul credinței noastre.

Cât timp vom continua să vedem viața prin filtrul experiențelor trecute și avem așteptări conforme acelor experiențe, devine dificil să vedem o cale de ieșire din acest labirint. Odată ce se produce o schimbare în inimă (a credinței), câștigăm pe de altă parte, ceea ce numesc percepție inocentă, care ne permite să străpungem vălul dualității și iluziei și să vedem o nouă realitate, dincolo de limitările și judecățile noastre.”

Margaret Ruby – ADN-ul vindecării

2 comentarii

  • 6

    noiembrie 13, 11 2014 09:53:28

    Adevarat !Selectia inimii este intuitiva si inteligenta si are o coerenta incredibila,,,,,Experimentati si nu lasati sa fie ucisa de „”conformiisme”!

    • atractiasuccesului

      noiembrie 14, 11 2014 08:30:05

      Bine spus 🙂

Lasă un comentariu