Lucrurile pe care te concentrezi se amplifică întotdeauna

Nu poți face în 100% din timp numai ce îți place. Dar poți alege să faci ceea ce-ți place cu toată ființa ta. Suntem într-un un proces continuu de creștere și transformare. Când îți descoperi pasiunile și îți faci timp zi de zi pentru ele, puterea ta se amplifică. Calitatea energiei tale crește, iar starea de recunoștință devine o stare constantă, nu o excepție.

Când faci ce te pasionează îți reinstaurezi confortul mental și transformi energia pe care o emani.

Amprenta personală.

Pentru că oamenii simt oamenii. Deși sunt percepții foarte fine și uneori inconștiente, stările noastre interioare transmit mesaje. Vorbesc despre noi. În plus, când suntem într-o stare joasă de energie nu vom putea percepe nici frumusețea celor din jur.

Viața nu este făcută pentru “trebuie”, “nu trebuie”, “corect” și “gresit”, decât dacă alegem să ne limităm singuri. În schimb, când ne focalizăm atenția pe ceea ce ne place, ne dezvoltăm tot mai mult mușchiul aprecierii și al recunoștinței.

Lucrurile pe care te concentrezi se amplifică întotdeauna.

Nu ajută pe nimeni dacă te lași prins în ceea ce trebuie să faci, fără să te mai preocupi de sufletul tău și de gândurile cu care te hrănești. Când tu însuți îți urmezi pasiunile și te încarci cu energie pozitivă, inspiri și alte suflete să facă la fel. Trezești stări frumoase în oamenii cu care interacționezi și lași o amprentă frumoasă. Nu ținem minte întotdeauna faptele, dar ne amintim mereu oamenii care trezesc trăiri pozitive în noi prin ceea ce sunt ei înșiși.

Fă mai des și mai mult ce-ți place.

Gândește-te mai mult la oamenii și lucrurile care-ți dau poftă de viață, poftă de îndrăgostire sau poftă să fii pur și simplu. Acționează constant în direcția pasiunilor tale și vei înțelege pe parcurs de ce. De ce te simți atras în direcția aia, de ce acum, de ce tu, de ce nu altceva.

Dacă vrei mai multe informații despre cum să manifești mai mult din ceea ce îți dorești, le poți afla din cartea Atracția Succesului. Este disponibilă aici

 

Licenţa Creative Commons
Lucrurile pe care te concentrezi se amplifică întotdeauna de Atractia Succesului este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Lasă un comentariu