Beneficiile afirmațiilor pozitive în starea de meditație

De-a lungul vieții, fără să conștientizăm, primim multe idei negative despre noi înșine și despre experiențele prin care trecem. De cele mai multe ori, le acceptăm ca fiind adevărate înainte să le analizăm și să observăm dacă aceste idei ne susțin și ne împlinesc sau dimpotrivă, ne sabotează interesele.

 

Cauza nereușitelor: tipare mentale negative
Odată acceptate și înrădăcinate, toate ideile se transformă în convingeri și produc rezultate. Sigur că nu facem legătura între problemele cu care ne confruntăm și ideile care rulează în mintea subconștientă, dar conexiunea există întotdeauna. Fie că ne place, fie că nu.

 
Îţi luminezi sau întuneci viaţa prin ideile la care consimţi.” (Neville Goddard)

 

Experiențele negative care se repetă, sub o formă sau alta, au la bază un tipar mental negativ. De exemplu, cineva care se confruntă de-a lungul vieții cu lipsa banilor întreține (conștient sau inconștient) gânduri negative legate de prosperitate: banii sunt murdari; dacă ești bogat, nu ești sănătos; când ai bani, n-ai prieteni; banii se câștigă greu și se pierd ușor; etc. Aceste idei se vor reflecta întotdeauna într-un dezechilibru permanent la nivel financiar.

Altcineva care se îmbolnăvește foarte des, cel mai probabil are convingerea că sănătatea este firavă sau că bolile se leagă ușor de corpul lui. Analizând îndeaproape modul în care gândește un om, poți înțelege și rezultatele pe care le produce în viața lui. Pentru că MINTEA creează circumstanțele în care ne aflăm. Abia când înțelegi acest lucru și îți asumi puterea de a-ți crea propriul destin, schimbarea este posibilă.

 

Puterea sugestiilor pozitive folosite în timpul meditației

Ca să produci transformări profunde în viața ta, trebuie să îți construiești tipare mentale noi, iar cea mai rapidă modalitate este să folosești afirmații pozitive puternice când te afli în starea de meditație.  Când mintea și corpul se liniștesc, subconștientul ajunge la puterea lui maximă de receptivitate și astfel, orice sugestie nouă este acceptată pe loc ca fiind adevărată și tradusă în fapte concrete.

Dacă nu ești familiarizat cu practica meditației, îți poate veni greu să ajungi singur la starea de relaxare profundă. Chiar și după ani de exercițiu, mulți practicanți nu reușesc să treacă de o anumită limită în aprofundarea stării de meditație. O modalitate puternică și rapidă de a crește la maximum receptivitatea minții la afirmațiile pozitive cu care vrei să lucrezi este modificarea undelor cerebrale prin programe audio cu stimuli de sunet perfect sincronizați la activitatea electrică a creierului. Plăcut și ușor. Fără efort, fără distrageri.

Meditațiile audio special concepute pentru stimularea neuronală sunt destinate relaxării și accesării stării de focalizare totală a creierului. Pe acest fond, afirmațiile și sugestiile hipnotice incluse în programele de meditație audio produc rapid auto-programarea mentală. Acest lucru se traduce prin schimbări profunde în gândire, comportament și în rezultatele obținute.

 

Cele mai importante beneficii pe care le resimți încă de la primele utilizări

– programele de meditație proiectează atât corpul, cât și mintea în cea mai profundă stare de relaxare și meditație
– aduc la nivel maxim puterea de receptivitate a subconștientului
– facilitează auto-programarea și setează mintea pentru reușită
– generează o starea optimă de sănătate emoțională și fizică
– produc rezultate puternice în combaterea stresului și a dependențelor de substanțe
– îmbunătățesc performanțele mentale și sporesc creativitatea
– mobilizează întregul potențial al minții, activând resurse interioare pe care în mod obișnuit nu le putem accesa

Datorită tehnologiei, poți așadar să experimentezi starea de meditație și totodată procesul de reprogramare mentală într-un mod plăcut și ușor. Cu ajutorul programelor audio care ți se potrivesc ajungi în cel mai scurt timp să experimentezi rezultatele pe care ți le dorești în sănătate, iubire, carieră sau afaceri.

Dacă te pasionează domeniul și îți dorești să produci schimbări pozitive începând chiar de astăzi, poți comanda programul audio potrivit pentru tine (acum și cu o reducere Black Friday de 50%)  pe site-ul:

http://mediteaza.ro/

 

Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-ShareAlike 4.0 International License.

Un comentariu

Lasă un comentariu