Când oamenii se îndrăgostesc

“A te îndrăgosti, atunci când o faci profund şi în forţă, reprezintă un act revoluţionar foarte puternic. A fi încântat, vrăjit înseamnă a fi trezit. Secole întregi am fost adormiţi, fără să ne cunoaştem moştenirea spirituală, iar marea noastră şansa de a ne trezi stă în a ne trezi împreună.

Atunci când se îndrăgostesc pentru prima dată, cei mai mulţi oameni sunt dornici să zboare, să fie plini de lirism, să pună stăpânire pe inelul de aur al posibilităţilor infinite. Dar mai apoi, după ce s-au extins astfel, ei se contractă din nou, pentru a se potrivi micimii lumii lipsite de magie. Întors pe Pământ după zborul în înălţimi, laşul în ale iubirii alege să nu zdruncine barca în care se află lucrurile practice şi rutina. El nu ştie că barca însăşi se scufundă deja.

Noi avem tendinţa de a fi lipsiţi de smerenie în faţa iubirii. De a o privi mai degrabă de sus, decât de a ne înclina în faţa ei; de a pune raţiunile lumeşti înaintea nevoii emoţionale de a ţine în braţe persoana iubită. Pe urmă ne plângem că viaţa este atât de plictisitoare. Ce preţ scump am plătit deja cei mai mulţi dintre noi pentru că am fost superficiali în faţa iubirii!

O minte obişnuită ar putea atrage iubirea, dar ea nu posedă musculatura emoţională necesară pentru a o menţine. Iubirea este atât o activitate de zi, cât şi una de noapte.

Este imposibil să trecem prin acest proces, să ne abandonăm adâncurilor poveştii intime de dragoste, să ne supunem puterii ei şi să-i îndurăm forţa, fără să avem sentimentul că, în tot acest timp, iubirea lui Dumnezeu se mişcă prin noi.

Ochii tăi sunt pentru mine ca nişte felinare din faţa porţii. Ei îmi spun că am ajuns acasă, aici locuiesc, sunt în siguranţă și în sfârşit am ajuns. Aici există cineva care aşteaptă să-mi vorbească şi să mă îmbrăţişeze. Vreau să ştiu totul şi acum alerg prin iarbă ca să deschid larg uşa şi să-ţi spun: „Sunt acasă!”, să-ţi văd ochii, să ştiu că asta este adresa corectă. În sfârşit, adresa corectă.”

Marianne Williamson – Iubire magică

Leave a Reply