Conexiunea sufletească dintre doi oameni se simte, nu se explică

Ne-am cunoscut în urmă cu 8 ani. Pe internet. Întâmplător pe acel forum. Pentru prima (și singura) dată când am postat o întrebare. Mi-a răspuns și mi-a lăsat adresa de messenger. Moment din care am început să scriem împreună istorie. La distanță. Și totuși pe aceeași lungime de undă. O comunicare deschisă și sentimentul puternic de familiaritate însoțit de încredere totală reciprocă. Da, încredere totală într-un om pe care nu-l privisem niciodată în ochi. Despre care nu știam nimic. Dar cu care simțeam clar o legătură de suflet.

Nu aveam cum să mă înșel. Comunicarea curgea armonios între noi, descopeream tot mai multe lucruri în comun și împărtășeam trăiri despre care nu vorbeam altor persoane. Un suflet care-mi semăna. Și care mă simțea la fel. Dincolo de distanță, dincolo de viața pe care o trăiam zi de zi separat.

Au trecut 4 ani, timp în care prietenia noastră a continuat să crească tot mai frumos. S-a ivit oportunitatea să ne întâlnim, pentru prima dată, față în față. Această EA care făcea parte din viața mea și care-mi spunea despre toate trăirile ei intime. Care mi-era dragă cu tot ce era ea. Chiar dacă nu o știam decât din fotografii.

Cu tot cu emoții și entuziasm, ne-am întâlnit. Dar noi ne știam deja. Sentimentul puternic de familiaritate ne-a însoțit și când ne-am privit în ochi. Ființa asta dragă era de-a mea! Și eu de-a ei. Ce nebunie… După 4 ani în care am comunicat doar la telefon și pe internet. Bucuria de a o vedea mi-a confirmat tot ce simțisem în acel timp. Mi-a răspuns cu aceeași deschidere și căldură.

Au mai trecut încă 4 ani de atunci. Iar legătura noastră continuă. Mai frumoasă și mai bogată decât oricând. Cu noi înțelegeri despre cine suntem și despre viață. Despre faptul ca doi oameni se pot simți reciproc atunci când sunt pe aceeași frecvență. Iar timpul și spațiul nu fac decât să amplifice ce este frumos între ei.

Când sufletele își vorbesc, rațiunea tace.

Ceea ce simțim în legătură cu oamenii din viața noastră este adevărat. O conexiune sufletească și mentală autentică se simte de la început ca și când a fost acolo dintotdeauna. Așa recunoști relațiile care produc transformări. Și care rămân, continuând să crească și să devină tot mai bogate. Indiferent de schimbările care intervin în interiorul acestor oameni, legătura lor continuă să le aducă lumină.

Mulțumesc, Ancuța!

Prietenia noastră este dovada că sufletul are înțelepciunea și rațiunile lui!

Îți doresc la fel de multă iubire și bucurie pe cât ai adus tu în viața mea. Și un capitol nou din viața ta cât mai plin de frumusețe!

 

Licenţa Creative Commons
Conexiunea sufletească dintre doi oameni se simte, nu se explică de Atractia Succesului este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

6 comentarii

  • zero

    aprilie 28, 04 2017 09:54:28

    referitor la afirmația „Prietenia noastră este dovada că sufletul are înțelepciunea și rațiunile lui!” , aș vrea să vă spun că am experimentat senzația denumită ”nirvana” (în traducere: ”a fi nici un lucru, iar din perspectiva aia șimți/știi că universul este creația ta”, sau ”a fi nimicul care completează universul existent din conceptul de întreg care depășește rațiunea existenței universului”

  • Anonim

    august 02, 08 2016 08:15:10

    DACA ESTE ATIT DE FRUMOS INTRE VOI ….DECE II UREZI ..ANCUTEI SA ISI DESCHIDA UN NOU CAPITOL ,,DE IUBIRE ?IN VIATA ,,,,AL TAU VREI SA IL INCHIZI ?CU EA …

  • Anonim

    iunie 27, 06 2015 10:27:56

    De ce a durat 4 ani sa va vedeti ??

    • atractiasuccesului

      iunie 27, 06 2015 11:08:14

      Nu stiu… 🙂

  • Anonim

    iunie 09, 06 2015 09:24:07

    Sa va fie bine si frumos ! 🙂

    • atractiasuccesului

      iunie 09, 06 2015 09:29:36

      Multumim! 🙂

Lasă un comentariu