Energia unui om care dăruiește

Omul care dăruiește are resurse interioare bogate. Indiferent ce primești de la el – un gând, o privire, un zâmbet, un cadou sau o oportunitate – vine la pachet cu o energie frumoasă. Ceva care te face să te simți în largul tău și să-ți deschizi brațele cu zâmbetul pe buze.

Omul care oferă urmărește să compenzeze lipsa unor resurse de care are nevoie – o imagine de sine bună, admirația celorlalți, influență, putere de convingere și chiar obținerea unui avantaj la schimb (material sau nu). Iar asta, din nou, se simte.

Cel care dăruiește are. Are pentru că își dăruiește. Generozitatea autentică se naște din grija pe care o ai față de tine. Nu poți dărui ceea ce nu ai.

În relațiile cu oamenii, când simulăm, nu stimulăm.

Dacă oferi fără ca tu însuți să fii plin, ceea ce dai nu are suficientă forță energetică de a trezi ceva similar în celălalt. Putem ajunge cu adevărat la oamenii din jurul nostru în măsura în care dăruim. Indiferent ce. Energia unui om care dăruiește atinge suflete, produce transformări şi schimbă destine.

Iar asta presupune să fii prioritate în viața ta. Cu iubire. Să știi să te faci fericit. Să te hrănești cu frumos. Să înflorești cu fiecare zi ce trece tot mai bogat. Să-ți dăruiești.

Ceea ce suntem este ceea ce aducem în viața noastră și în relațiile cu oamenii. Întâi suntem, apoi facem. Iar ceea ce facem este impregnat cu energia şi intenţiile noastre.

Un om care dăruiește înţelege asta. Conștient sau intuitiv. Iar resursele interioare, ceea ce suntem, sunt în continuă dezvoltare. Totul depinde de noi. De ceea ce ne dorim să dăruim.

Dacă nu ai grijă de tine, dacă nu te iubeşti pe tine şi nu îţi faci binele pe care spui că îl faci pentru celălalt, consideri că asta te face altruist? Nu faci decât să te minţi şi să te sacrifici pe tine în favoarea celorlalţi, crezând astfel că iubeşti oamenii şi ai grijă de ei, dar de fapt îţi hrăneşti propriul ego, îţi alimentezi imaginea bună despre sine, de om bun.” (Anthony de Mello)

 

Licenţa Creative Commons Energia unui om care dăruiește de Atracția Succesului este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

9 Comments

  • Veta

    July 03, 07 2016 09:11:49

    Smart cuvinte nemai pomenite si adevarate trebuie sa invatam cum da e demni si drepti Va multumesc

  • Anonymous

    June 03, 06 2015 03:11:04

    Acum te am descoperit…minunate articole si traitoare…ele transmit frumos si profund..binecuvantari si bucurii!Manu

    • atractiasuccesului

      June 03, 06 2015 11:27:27

      Multumesc mult, Manu! Ganduri frumoase si pentru tine.

  • Anonymous

    May 29, 05 2015 04:37:46

    Minunat

  • Aliosa

    May 11, 05 2015 10:53:35

    Omul care daruieste
    sigur el iubeste
    omul de aproape
    iubita sau frate ! 🙂
    Dar din dar se face …………
    https://youtu.be/Vu-Q4jWm6P4
    O saptamana plina de daruri ! 🙂
    Aliosa.

    • atractiasuccesului

      May 12, 05 2015 09:03:40

      Multumesc! O saptamana la fel de frumoasa!

  • relaxare

    May 11, 05 2015 08:32:19

    Reblogged this on Relaxare’s Weblog and commented:

    Se-ntâmplă

    Se-ntâmplă să dai,
    Fără a primi,
    Se-ntâmplă să cerţi,
    Fără a iubi.

    Se-ntâmplă să-nveţi,
    De ce te-ai născut,
    Se-ntâmplă să ierţi,
    Fără a fi crezut.

    Se întâmplă să duci,
    Mai mult decât poţi,
    Se-ntâmplă să taci,
    Când dai de netoţi.

    Se-ntâmplă cu ură,
    Mai mult să asuzi,
    Se-ntâmplă să uiţi,
    Ce iubire ascunzi…

    Simina Silvia Șcladan

    • atractiasuccesului

      May 12, 05 2015 09:07:00

      Suntem recunoscatori Siminei pentru acestei versuri!

Leave a Reply