Preludiul dinaintea preludiului

De ce atunci când ni se întâmplă ceva important, în loc să ne grăbim ca să prindem “oferta”, încetim ritmul, ba chiar amânăm? Face parte dintr-un joc sau are legătură mai degrabă cu potențialul pe care-l simțim în ceea ce ni se întâmplă? Puțin din amândouă, aș spune eu.

Plăcerea merge mână în mână cu amânarea a ceva ce știi că se va întâmpla oricum.

De ce să iasă foc de artificii și să se stingă repede când ar putea să ardă pe foc până fierbe? Sigur că și focul de artificii este palpitant. Iar când se stinge, poți aprinde altul. Pentru mine lucrurile importante sunt precum o mâncare pe care o pregătesc pe îndelete, o asezonez treptat, o gust din când în când, o trec de la foc mic la foc mare și invers, în funcție de caz, o las să-și accentueze aromele în sucul propriu și când simt că e gata, o gust. Pe îndelete. La fel cum am pregătit-o. S-ar putea să pierd o parte din distracția focului de artificii, dar senzațiile intense cu termen scurt de valabilitate le las pentru obiective precum săritul cu parașuta.

Când anticipăm, conștient sau inconștient, un potențial interesant, dintr-odată devenim atenți și încetinim ritmul. Tocmai pentru că este important pentru noi, iar destinația nu mai reprezintă totul. Drumul este mai plin de aventură. Graba strică treaba de obicei, așa că nu vrem să împingem de la spate lucrurile care pot curge natural foarte frumos. Da, în unele cazuri curg și foarte încet, dar de ce să facem rabat la calitate pentru cantitate sau ca să scoatem un timp bun? Proiectele pe termen lung se construiesc pe termen lung.

Viața este scurtă. Trăiește clipa. Ar fi replica la ce spun aici. Exact. Gustăm clipa. Gustăm fiecare etapă, fiecare pas pe care îl facem, pentru că adevărata bucurie n-o aflăm la final (acea destinație pe care mulți se tem că o vor rata pentru că viața este scurtă). Plăcerea este o combinație de satisfacție la nivelul simțurilor și sentimentul că ceva merită cu adevărat. Merită încercat, merită atenție, timp, energie, lucru cu sine. Merită pentru că are un potențial frumos. Iar asta se simte. Și se dezvoltă în timp.

 

Licenţa Creative Commons
Preludiul dinaintea preludiului de Atractia Succesului este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

3 comentarii

  • Anonim

    august 23, 08 2014 03:37:26

    Ramane doar…

  • Anonim

    august 22, 08 2014 01:13:26

    Asteptarea astepta ca eu sa nu mai astept . Astfel timpul se dilata brusc, vremea e buna pentru zbor si contemplare , lumile se intrepatrund . Daca azi e azi sau ieri sau maine , ce-mi pasa !

    • atractiasuccesului

      august 23, 08 2014 03:01:56

      Da… cand lumile se intrepatrund frumos si timpul se dilata, ieri si alaltaieri isi pierd contururile 🙂

Lasă un comentariu