Să înveți să iubești e o păcăleală

Una care solicită efort și energie, direcționate în sensul greșit înțeles (o știu). Tot procesul este de revenire la starea de iubire. La asta trebuie să lucrăm cu noi de fapt. Pentru că iubirea este, pur și simplu. Ca aerul. E asemenea unui loc care există deja și în care vrei să ajungi, nu trebuie să înveți să-l creezi. Este o stare. Iar la asta putem ajunge abia când facem călătoria spre interior.

Oamenii sunt în viața ta ca să te ajute în călătoria asta.

Unii vor rămâne mai mult, alții vor ieși mai repede. Dar toți au în comun un lucru: te ajută, chiar fără să își propună. La rândul nostru, participăm (activ sau pasiv) în procesele de creștere și înțelegere ale altor oameni. Asta e frumusețea și generozitatea Universului.

În relațiile personale, apare la un moment dat (după un drum mai mult sau mai puțin lung spre interior) un om care știi că va rămâne. Pentru că este bogat. Bogat în interior, matur. Un om care simți că te va putea însoți în toate etapele tale de creștere și schimbare. Cineva care te alege după exact același criteriu (și după altele). Atunci realizezi că nu trebuie să înveți să-l iubești sau să-i câștigi iubirea. Pentru că sunteți amândoi în locul în care iubirea este, pur și simplu. Și, întâmplător sau nu, s-a născut și genul de conexiune sufletească personală, pe care nu o mai ai cu niciun alt om. Acel soi de îndrăgostire și chimie care aduc în același loc două persoane. În același loc, cu mintea, sufletul și trupul.

Să înveți să iubești este ca și cum ai spune: trebuie să învăț să respir.

 

Licenţa Creative Commons
Să înveți să iubești e o păcăleală de Atractia Succesului este licenţiat printr-o Licenţă Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăModificări 4.0 Internațional .

5 comentarii

  • Bogdan B

    iunie 06, 06 2015 12:38:22

    Poate ca a iubi este ca aerul, dar uneori respiratia e diferită. Unii respira mai rapid, altii mai lent. Unii mai adanc, iar altii mai superficial.
    Eu cred ca a iubi se invata. Sau mai bine zis, a arata ca iubesti incat celalalt sa simta asta se invata.
    Fiecare iubim in felul nostru iar pt mine a astepta sa gasesti persoana fata de care sa nu trebuiasca „sa inveti cum sa iubesti” pare un fel de loz in plic. Da, vei putea găsi candva acea persoana, dar e un proces pasiv. Plus ca in felul acesta tu nu te provoci pe tine insuti in a te deschide in alte feluri, ci preferi sa ramai la felul tau de a fi si cumva ceri lumii sa te accepte asa cum esti.
    Invatatul asta despre care vorbesc eu, repet, tine de felul de a-i arata celuilalt, pe limba sa, ca este iubit.
    Astfel de relatii te fac sa simti cum cresti si te dezvolti cu adevarat.

    • atractiasuccesului

      iunie 06, 06 2015 04:23:10

      A-l observa si a-l simti pe celalalt astfel incat sa-i vorbesti pe limba lui, este intr-adevar altceva. Relatia dintre doi oameni cere si munca, asta pentru ca se intalnesc doua personalitati diferite. Dar daca iubirea este, ea se simte 🙂

  • anghel dorina

    decembrie 23, 12 2014 01:09:31

    Interesant

    • atractiasuccesului

      decembrie 23, 12 2014 02:22:39

      🙂

  • Anonim

    noiembrie 21, 11 2014 06:45:48

    La inceput nu te invata nimeni cum sa respiri ; la ce bun sa inveti cum sa iubesti ?

Lasă un comentariu