Prima experiență de acupunctură și ce trebuie să știi

Sunt de părere că în viață trebuie să fii deschis la diferite abordări și perspective atunci când vine vorba despre sănătate și bunăstarea pe nivel mental, emoțional și fizic. Mereu am spus că cele trei planuri reprezintă un tot unitar și se influențează reciproc, astfel încât nu poți trata doar corpul fizic ignorând factorii psihici și emoționali care au condus sau au contribuit la dezvoltarea unei afecțiuni, la fel cum uneori nu este suficient numai să te ocupi de partea spirituală.

Orice problemă de sănătate este diferită și unică pentru că fiecare om este diferit și unic.

Acupunctura este una dintre opțiunile pe care ai putea să le ai în vedere. Dincolo de orice sfaturi sau indicații primite, fie că suferi de o afecțiune, fie că ești în căutarea echilibrului și creșterii tonusului general, cred că trebuie să îți urmezi în primul rând instinctul și în al doilea rând să fii dispus să combini terapiile pe care tu le simți potrivite și necesare pentru tine.

În ceea ce mă privește, am apelat la acupunctura nefiind nici pro, nici contra. Citisem unele lucruri, știam despre meridianele energetice sau punctele focar ale corpului uman, auzisem feedback-uri diverse, însă nu îmi formasem o părere în privința eficienței acupuncturii pentru că nu mă gândisem prea mult la această metodă.

În trecut, am încercat abordarea homeopată cu rezultate mulțumitoare în cea mai mare parte, însă am descoperit că la un anumit punct poate avea anumite limitări și atunci e bine să combini și cu alte practici. Eu am în general o structură echilibrată, nu am avut niciodată afecțiuni grave, însă pot avea de suferit de pe urma unor perioade mai solicitante psihic și emoțional, răsfrângându-se ulterior pe fizic.

De pe urma unei singure ședințe de acupunctură nu pot spune foarte multe lucruri decisive.

În cazul meu, n-a fost nevoie de mai multe programări la rând, însă cu siguranță voi mai repeta dacă voi mai simți nevoia. Cred că cel mai important este să alegi un practicant care știe ce face, în caz contrar nu prea vei obține rezultate. Apoi, este indicat să ai o atitudine deschisă ca să poți primi un feedback cât mai obiectiv, altfel te influențezi singur într-un sens sau altul.

Ți se vor pune câteva întrebări generale legate de starea de sănătate și stilul de viață.

Cel mai probabil, ți se va lua “pulsul” pe niște meridiane energetice aflate la încheieturile mâinilor și ți se vor spune mai multe despre nivelul de energie, blocaje emoționale – dacă este cazul – și alte lucruri care îți vor da senzația că te afli în fața unui clarvăzător. În cazul meu, m-am simțit ca o carte deschisă.

Ședința propriu-zisă de acupunctură nu a fost dureroasă și nici inconfortabilă.

Când sunt introduse acele simți doar o mică înțepătură. Apoi 20 sau 30 de minute ești lăsat singur. Timp de meditație. Pe moment nu am observat schimbări în starea mea fizică, mentală sau emoțională, dar după cum spuneam, nu m-am dus nici încordată, nici cu dureri acute de vreun fel, ci pentru tonusul general, combaterea oboselii de final de an, reîmprospătarea forței vitale și reechilibrare în urma unei perioade mai solicitante.

Dacă medicul la care mergi are și alte competențe complementare, ți se vor prescrie probabil și unele remedii homeopate și/sau ayurvedice.

Spre seară, am simțit într-adevăr un suflu nou de energie. Deși mi s-a spus că nu am blocaje majore de vreun fel, starea s-a simțit ca un declic. O deschidere proaspătă.

În mod interesant, după această ședință s-au și manifestat unele sincronicități plăcute, am primit anumite răspunsuri pe care le așteptam și am concretizat niște pași în direcția la care lucrez.

Dacă, și cel mai probabil voi repeta această experiență, voi reveni cu noi informații și înțelegeri.

Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .

Leave a Comment