Radiestezia mentală în sprijinul terapiilor complementare

Fragmente extrase din cartea Radiestezia mentală în sprijinul terapiilor complementare, Dr. Gilbert Jausas

Radiestezia mentală reprezintă o tehnică de cercetare care utilizează aptitudinile paranormale ale unui individ. Instrumentul folosit este pendulul.

Psihismul nostru, ca tot ce există, pluteşte în lumi invizibile, unde totul are o copie: oamenii, animalele, plantele, toate creaţiile materiale sau imateriale. Niciun gând emis nu este distrus, el este activ în astral: clarviziunea, telepatia, premoniţia, psihometria şi alte asemenea metode de investigare o confirmă. Noi suntem un microcosmos, o replică a macrocosmosului care cuprinde totul.

„Ce este jos se aseamănă cu ce este sus, iar ce este sus se aseamănă cu ce este jos”, spunea Hermes Trismegistul. Totul se află în tot, deci totul este în noi. Iată de ce anumite persoane au răspuns la toate întrebările!

În lumea invizibilă nu există pereţi despărţitori, nimic nu este al nostru, compartimentarea nu există decât în lumea materială. Psihismul nostru pluteşte într-o lume fără limitări, de aceea el poate să reţină totul; creierul nostru funcţionează într-un domeniu accesibil tuturor. Poţi să îţi păstrezi banii pentru tine, nu şi gândurile.

Întreaga fiziologie a corpului nostru îşi are replica exactă în invizibil, dublul său astral. Unele persoane văd corpul eteric, aura oamenilor şi pe cea a obiectelor. Toate acestea sunt cât se poate de reale şi nu reprezintă o fantezie a spiritului.

Ce văd ochii noştri nu este decât replica materială a ce există în mod real în invizibil; este manifestarea vizibilă a realităţii, care nu aparţine acestei lumi. Învăţătura ezoterică, fie ea orientală sau occidentală, o dovedeşte. Este suficient să intri într-o stare puţin mai specială pentru a stabili o legătură cu această lume a imaterialului care cuprinde totul, deci şi orice răspuns la întrebările pe care le-am putea avea.

Fragmente extrase din cartea Radiestezia mentală în sprijinul terapiilor complementare, Dr. Gilbert Jausas

Leave a Comment