Legea Atracției: procesul de manifestare în 5 pași

Deși Legea Atracției este în esență simplă și funcționează infailibil, procesul de manifestare din spate presupune “muncă”.

Pe de o parte, este natural să primim înapoi ceea ce emitem. Iar la nivel energetic, emitem constant. De aceea, atragem constant noi forme de energii: gânduri, emoții, resurse, experiențe și oameni care se potrivesc din punct de vedere vibrațional cu ceea ce suntem în interior.

Pe de altă parte, emitem semnale atât despre lucrurile pe care ni le dorim în viața noastră, cât și despre cele pe care vrem să le evităm. Toate aceste semnale provin în mare parte din subconștient și sunt generate de reflexe și obișnuințe formate de-a lungul timpului. Atât timp cât nu ne antrenăm mintea conștientă să formeze noi direcții energetice (mentale și emoționale), vom continua să atragem rezultate mixte.

La nivel general, cei 5 pași ai procesului de manifestare sunt:

1. Definește rezultatul final și păstrează viziunea de ansamblu

Formează-ți o idee clară despre ceea ce vrei. La acest pas, nu intra în detalii. Creează-ți în minte destinația per ansamblu. Urmărește întotdeauna ca aceasta să reflecte o valoare sau o nevoie personală fundamentală.

Esențial este să nu existe conflict interior între două direcții diferite. Uneori se întâmplă ca la nivel conștient să vrei ceva, dar la un nivel mai profund să ai altă nevoie. Cum să faci diferența între dorințele de la nivel mental și cele de la nivelul sufletului am scris AICI.

2. Obține cât mai multe informații despre ceea ce vrei

Aici poți intra în detalii cât de mult simți nevoia. Citește, caută imagini sau video despre lucrul pe care ți-l dorești. Investește-ți atenția în această realitate. Dă-ți voie să te transpui în ea, să gândești și să simți din interiorul ei.

Implică-te 1000% emoțional chiar dacă această etapă este doar la nivelul imaginației și al vizualizării!

Dacă doreşti să pătrunzi în lumea bogăţiei, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te gândeşti la ea, să îţi deschizi mintea în faţa fluxurilor de energie mentală care pot crea aceste imagini. (Bob Proctor)

Noile emoțiile generate sunt forme puternice de energie aliniate pe frecvența rezultatului dorit.

3. Lucrează constant la concretizarea dorinței tale

Asigură-te că faci zilnic pași în direcția realității pe care vrei să o concretizezi: antrenează-ți mintea, dezvoltă-ți resursele de care ai nevoie și elevează-ți constant calitatea emoțiilor.

Acesta este adevăratul secret al vieţii – să fii complet dedicat la ceea ce faci aici şi acum. Şi în loc să îi spui muncă, să realizezi că este joacă. (Alan Watts)

Cu cât îți crești mai mult valoarea, cu atât te aliniezi mai mult la frecvența prosperității și abundenței.

Fă pași mici, dar constanți. Nu este nevoie de eforturi consumatoare de energie. De fapt, când simți că investești foarte multă energie și obții rezultate foarte slabe sau chiar întâmpini blocaje, fii sigur că nu te miști în direcția corectă. Acest proces este cât se poate de natural. Trebuie doar să fii constant în acțiunile pe care le faci.

4. Aliniază-te pe frecvența realității dorite

Imaginează-ți că trăiești împlinirea pe care ți-o dorești cu toată ființa ta. Cum te simți? Ce emoții experimentezi și cum vezi viața din această perspectivă?

Concretizarea unui vis aduce cu sine o stare plenară de bucurie, satisfacție și fericire. Aceasta este frecvența realității dorite și reprezintă un ingredient cheie în procesul de manifestare.

Nu poți atrage o experiență decât dacă te centrezi în frecvența ei de vibrație.

Nu poți fi furios sau deprimat și să atragi în același timp energii pozitive vibrante.

Conştiinţa mentală a prosperităţii precede întotdeauna bogăţia în lumea materială. (Bob Proctor)

O parte din munca pe care o ai de făcut este să înveți să fii recunoscător și bucuros pentru tot ceea ce ai acum în viața ta, iar această stare să devină naturală pentru tine. Este vibrația care atrage către tine toate celelalte realități pe care ți le dorești cu adevărat.

5. Acționează când oportunitățile apar

Odată aliniat la frecvența realității dorite, oportunitățile încep să apară. Și le simți. În toată ființa ta le simți potrivite pentru tine. Tot ce ai de făcut este să spui DA!

Chiar dacă par să nu aibă legătură cu dorința ta, ai încredere în instinctele tale naturale. Ai încredere că fiecare oportunitate nouă te conduce către destinația setată.

Orice simți că îți face sufletul fericit, fă.

Orice crezi că este bine pentru tine să experimentezi, experimentează. Procesul de manifestare este complex, iar modalitățile prin care Universul concretizează o nouă realitate sunt infinite.

Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .

2 Comments

  • Antoniu

    February 01, 02 2018 10:05:24

    Salut.

    Mi-a plăcut foarte mult articolul. Scriu acest comentariu după prima citire.
    Imediat urmează să recitesc textul.

    Am mai citit și auzit lucruri despre legea atracției, însă acest articol parcă m-a luminat. Am înțeles mult mai bine. Parcă am avut o mică revelație!

    Mulțumesc foarte mult!

    Spor și succes în continuare!

    • Atractia Succesului

      February 05, 02 2018 12:54:03

      Ma bucur ca va sunt de folos informatiile. Multumesc si eu!

Leave a Reply