Când sufletele oamenilor vibrează

Fără cuvinte, introduceri politicoase, informații personale sau vreun preaviz. Întâlnim zilnic zeci, poate sute de oameni și totuși vibrăm doar în prezența anumitor persoane. Afinități inconștiente, schimb de energie, chimie, destin sau indiferent cum alegem să numim procesul, așa se produce. Pe loc. Întâlnești pe cineva și te simți bine în prezența lui. Este un sentiment de familiaritate. 

Simți că ți-e drag fără să știi de ce, cum, în ce fel.

Că-i bărbat sau femeie, senzația de confort e aceeași. Prietenii și relații care durează o viață se nasc într-un moment de contact vizual.

Nu se întâmplă des să întâlnești persoane cu care să te conectezi instantaneu. Este ceva acolo. Ceva care nu poate fi explicat. Și nici nu trebuie. Când ți se întâmplă să cunoști astfel de oameni, îți dorești să dezvolți și să aprofundezi legătura. În timp. Lucru care se și petrece, tocmai pentru că și cealaltă persoană simte la fel. 

O ieșire la o cafea, shopping în doi, o plimbare în parc sau orice alt moment petrecut împreună confirmă ceea ce ai simțit prima dată. Acel sentiment de “mă simt în largul meu”, “îmi place să povestesc cu tine”, “mă faci să râd” sau mai simplu: “îmi place de tine.”

Când vine vorba despre sufletul omului, nimeni nu poate spune ce este, de ce vibrează, după ce legi trăiește sau cum poate fi stăpânit. Un lucru este sigur: nu poate fi disciplinat prin rațiuni practice.

Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-FărăDerivate 4.0 Internațional .

2 Comments

  • Anonymous

    September 12, 09 2014 10:01:00

    Confirm! Minutele,orele chiar cand timpul se transforma intr-un scranciob suspendat peste lume ….sunt minunate! Daca reusim sa ramanem frumosi….riscam sa devenim prieteni o viata. Si …o viata …nu e asa mult!

    • atractiasuccesului

      September 13, 09 2014 09:28:04

      🙂 Da. Ce este timpul in fata unei legaturi reciproce frumoase? Nu face decat sa o imbogateasca.

Leave a Reply