Vindecarea emoțiilor nesănătoase în dragoste

Fiecare dintre noi a trecut prin asta. Măcar o dată. Suferința din dragoste. Profundă, intensă, consumatoare și constantă. Nu știi niciodată când sau dacă se va termina. Nu știi niciodată ce să faci cu ea. Cum să o integrezi în corpul tău astfel încât să rămâi întreg. Cum să îți trăiești viața cu toate emoțiile contradictorii și puternice pe care le simți.

Procesul de vindecare este o călătorie prin care evoluezi.

Deși tinzi să crezi că ai nevoie să te eliberezi cât mai repede de ceea ce te doare ca să poți merge mai departe, procesul de vindecare în sine este o călătorie prin care evoluezi. O sursă de înțelegeri noi. Chiar dacă nu îl poți vedea așa atunci când treci prin el, drumul de la mâhnire și durere la bucurie și împlinire este o binecuvântare.

Nu îți nega sau bloca emoțiile în dragoste.

Lasă-le să iasă la suprafață gradat. Plângi, fii furios, trist, vulnerabil sau cum simți să fii când ești cu tine însuți. Dă-ți voie puțin câte puțin să fii prezent în mijlocul durerii. Chiar dacă nu știi cum sau când se va atenua, continuă să rămâi autentic în acest proces.

Ai grijă de tine.

Tendința este ca în astfel de perioade să te neglijezi. Să mănânci orice prinzi sau să mănânci prea puțin, să lenevești excesiv, să te izolezi și să îți neglijezi proiectele personale. Nu ajută. Dimpotrivă. Mintea, sufletul și corpul tău au nevoie de atenție și îngrijire activă în acest proces. Durerea și tristețea pot fi epuizante. Resursele care se consumă pe fond trebuie regenerate. Gătește-ți mâncăruri sănătoase. Mergi la masaj. Fă băi calde cu spumă. Continuă să-ți cultivi pasiunile și să lucrezi la propriile proiecte. Deschide-ți inima în fața unei persoane în care ai încredere. Reîmprospătează-ți planurile. Mergi în locuri noi. Planuiește concedii. Nu te supra-aglomera doar ca să îți ții mintea ocupată (pentru că asta înseamnă negare, nu vindecare), dar nici nu îți opri viața în loc. Tratează-te cu blândețe și răbdare.

Înțelege că atunci când dai drumul la ceva sau te rupi de cineva, Universul se rearanjează pentru tine.

Nu poți cunoaște mecanismul din spatele acestor schimbări, dar ai încredere că se întâmplă spre binele tău cel mai înalt.

Nu poți pierde pe cineva care era menit să fie în viața ta.

Oricine este pentru tine va gravita în jurul tău indiferent cât de departe va pleca sau ce alte circumstanțe îl vor împiedica în calea lui. Pe de altă parte, dacă cineva vrea să plece de lângă tine sau tu însuți ești cel care pleacă, înseamnă că te așteaptă o persoană mai potrivită.

Lasă lucrurile să se desfășoare natural și rămâi deschis la posibilități dincolo de imaginația ta. Viața este plină de surprize. Din nou, dacă ceva este menit să fie în viața ta, fie acum, fie peste un an, doi, cinci, va fi.

Uneori lucrurile se schimbă temporar doar ca să se rearanjeze și să se potrivească mai bine în viața ta.

Pe de altă parte, dacă rolul unei persoane s-a încheiat definitiv pentru evoluția ta și trebuie să mergi mai departe, nu te va ajuta să lupți pentru ce ați avut împreună. Oricât de puternice, profunde și frumoase au fost momentele petrecute împreună. Poți rămâne blocat în amintirile plăcute, trecând cu vederea motivele care v-au separat. Chiar dacă o relație a fost cu totul specială și intensă, nu înseamnă că ea nu se poate dizolva.

Nu încerca să forțezi vindecarea tuturor emoțiilor care te leagă de cineva și nici nu te agăța de ele din teama de a nu da drumul. Rămâi autentic și lasă lucrurile să curgă natural. 

Licenţa Creative Commons
Această operă este pusă la dispoziţie sub Licenţa Creative Commons Atribuire-Necomercial-Distribuire în Condiţii Identice 4.0 Internațional .

Leave a Reply